Am un prieten scump-foc, despre care mama lui îmi povestește că s-a îndrăgostit.
Vine puștiul (6 ani) acasă de la grădi, cu obrăjorii roșii de emoție.
– Mami, gata, am iubită!
– Cum așa?
– Știi că-mi place de Valentina. Azi i-am zis: „Tu ești iubita mea!”
– Ei! Și ea ce a spus?
– N-a zis nimic! Dar, dacă eu i-am spus că e iubita mea, de-acuma este, nu?
– Păi… nu-i chiar așa. Trebuie, neapărat, să afli și părerea ei.
– Aaaaaa… Ce trist! Eu credeam că… dacă-i zic că-i iubita mea, nu mai trebuie s-o întreb și pe ea…. Dar, ia stai! Și pe tine te-a întrebat tati dacă vrei să fii iubita lui?
– Sigur, mama. Abia după ce amândoi oamenii se plac, merg împreună în parc, la un film, ies cu bicicletele…
– Hm. Ce rău că trebuie s-o întreb și pe ea, că poate mă refuză…. Am să vorbesc cu ea mâine, la grădi.
(A doua zi)
– Vali e iubita mea! Vali e iubita meaaaa! A zis că îi place și ei de mine.