Banii lui… ai lui sau ai noștri?

Ce le mai place copiilor să aibă bănuțul lor, așa-i?

Când sunt mici, nici nu conștientizează ce valoare are, însă capătă un sentiment aparte, știind că au comoara lor.

Am mers cu Radu la colindat, la câteva luni după ce apăruseră pe piață bancnotele de 500 de lei. Dragul de el, fiind obișnuit să mai primească, de la noi, câteun leu verde și să-l agonisească, atunci când a primit o astfel de hârtie de 500 a început să plângă în hohote… că el vrea leul lui:

– Nu ăsta, eu vreau ban verde, ban verde!

Noi, de colo, cu ochii cât cepele, deja calculam în minte ce i-am putea cumpăra cu cei 500 de lei, fiind prima dată când vedeam cum arată toți, adunați și înghesuiți, așa, într-o singură bancnotă. Ei, al nostru o ținea pe-a lui, că nu-i bună culoarea. (Văleeeu, da` cât îi de bună! – ne ziceam în gând).

Când a mai crescut, a primit bani ca premii la concursuri, a mai câștigat după câteun concert, a primit de pe la bunici sau de la prieteni. Și a început să-i adune. Bine, adunatul era, la el, sinonim cu ascunsul. Într-o cutie ce imita o copertă de carte, dac-o deschideai, dădeai de o carte mai mică, reală, iar în coperta din piele a acesteia găseai un plic, în plic un bilet, iar în bilet… uh!… banii.

Asta a fost varianta de pușculiță, până s-a prins că se mișcă dulapul într-un fel anume. Și a scos lemnul, a adăpostit comoara, a camuflat-o cu dulapul… mai găsește ceva, nene, dacă mai poți! Doamne-feri să fi avut nevoie de un cash, noi, părinții, și copchilul să nu fie acasă! N-am avut nicio șansă să găsim nimic, în lipsa lui.

La un moment dat, chiar am fost nevoiți să-i cerem banii pe care-i adunase. A deșurubat dulapul, a dat deoparte lemnul, a scos coperta falsă, cartea, șamd… și ni i-a dat. Nu i-am spus nimic cu privire la sumă, nici când anume și nici dacă i-o mai restituim. Însă, la prima ieșire cu prietenii, copchilul a urlat tare și ferm, în așa fel încât să fie auzit și de cei de la mesele vecine:

– Voi când îmi dați banii mei, datoria?

Auch! Ne-a picat ca naiba întrebarea asta, trântită taman în public, dar am realizat că omul avea dreptate. Atunci ne-a fost clar că el se frământase, se tot abținuse, așteptase din partea noastră o reacție, iar noi omisesem asta. Și am decis să-i restituim tot, până la ultimul leu.

Fiind o sumă mai mărișoară, ne-au trebuit câteva zile să o adunăm. El, însă, a devenit, pe loc, foarte liniștit… a luat o bucată de cretă și a scris suma pe tabla din camera lui, iar în dreptul ei „Datorie – …… lei”. De ce era liniștit? Pentru că întotdeauna, absolut întotdeauna ne-am ținut de cuvânt, dacă i-am promis ceva.

I-am restituit în câteva tranșe, notița de pe tablă se modifica proporțional cu suma dată înapoi, iar noi, ăștia doi părinți, începeam să răsuflăm ușurați. De câteva ori, s-a-ntâmplat să avem musafiri, care rămâneau trăzniți când vedeau tabla din camera lui Radu:

– Băi, voi ați înnebunit? Aveți datorii la copil? Și-i dați și banii înapoi? Nu voi îl creșteți? El trebuie să înțeleagă că toate astea costă.

Un lucru e cert: noi, părinții, am fost cei care l-am sfătuit ce să-și cumpere cu acea sumă, și a fost de acord imediat. Așadar, am supravegheat cu atenție modul în care și-a cheltuit comoara. Dar am considerat că banii aceia sunt ai lui, pentru că erau primiți de el, munciți de el, adunați de el. Și am respectat asta. Restituindu-i, i-am dezvoltat dorința de a avea propriile lui lucruri, de a pune preț pe ele, l-am învățat să procedeze la fel, atunci când el va lua cu împrumut.

Educația, din punctul meu de vedere, înseamnă investiție pe termen lung. N-am căutat niciodată soluții seci, rapide, de moment, ca să ies din încurcătură eu, ca părinte. În permanență, am proiectat atitudinea mea în viitor, pe ideea –  ce va înțelege copilul din această reacție a mea?

3 comentarii la „Banii lui… ai lui sau ai noștri?”

  1. Da, cu singura mențiune că dacă ea, minunea mea, voia să cheltuiască banii pe altceva decât credeam eu că trebuie, o lăsam! Îi explicam că e mai bine să cumpere ceva mai valoros decât prostioare, dar ea prostioare își dorea și o lăsăm să aleagă. În timp și-a dat seama că eu aveam dreptate! ????????

    Răspunde

Lasă un răspuns la Andreea Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: