Jocul

Respectul reciproc, voința de a conștientiza realitatea, capacitatea de a discerne corect situația, iubirea care v-a unit, sentimentele profunde rămase, dragostea reală față de copil… cam acestea sunt piesele albe din jocul nostru.

Piesele negre? Impresia celuilalt, că el e victima. Că tu vrei să-i faci rău. Ura ce începe să se dezvolte în el. Răzbunarea. Folosirea copilului drept armă.

Sunteți pregătiți? Începe jocul.

Se iau toate piesele, se amestecă în pumn și se aruncă pe tablă.

Din viteza manevrei, unele cad pe jos. Acelea rămân acolo, cu ele nu joci. Cu restul, însă, e musai să-ți bați capul. De fiecare dată, se nimeresc pe tablă în cu totul altă combinație. De ce anume depinde cu ce piese prestezi? Care e calitatea lor și a partidei în sine? Clar, e treabă, preponderent, de noroc. Depinde ce fel de partener de viață ți-ai ales.

În foarte multe familii, divorțul e o astfel de partidă, de la care nu știi la ce să te aștepți, până nu te-apuci de ea. Așa se și spune, că soții se cunosc abia la divorț. E posibil ca celălalt să nu urmeze nicio regulă, să nu-ți respecte nicio mutare, ca atare, nu te mai agăța de speranța că va fi corect. Nu va fi, de asta îți poți da seama încă de la primele lui reacții.  Nu ai de ce să păstrezi lângă tine un om incorect. Prinde puteri, adună-te și scapă de el.

Mă uit în jur, la situațiile din dosarele mele, și văd același lucru. Odată cu mărturisirea unuia dintre parteneri, că nu îi este bine în căsnicie și ar vrea să divorțeze, în celălalt se naște, pe loc, un sentiment de revoltă maximă și de „ei, las` că-ți arăt eu ție”.

Păi, unde e parteneriatul cu care defilai până acum? Adică, îl asculți pe celălalt când îți spune că nu îi este bine, că e foarte obosit. Îl asculți când ți se plânge că nu îi este bine, fiindcă îl doare ceva. Îl asculți și îl sfătuiești, deci, pare să-ți pese.

Ei, când îți spune că nu îi este bine lângă tine, gata, devine dușman. De ce așa? Pentru că, din acel moment nu-ți mai pasă de el, de ce anume simte sau trăiește el, ci de tine. Te întrebi doar ce se va întâmpla cu tine. Hm, ce formă maximă de egoism.

Evident, o astfel de percepție greșită aduce după sine război pe toate planurile: copilul, bunurile pe care le-ați agonisit împreună… ori, este evident că modul în care se termină relația este baza a tot. Celelalte sunt adiacente și doar urmează soarta stilului în care reușiți să gestionați propriul final de cuplu.

Îmi sunt dragi părinții care, divorțați fiind și locuind separat, continuă să iasă împreună cu copilul lor, își împart sarcinile, se sfătuiesc permanent.

Ei au avut norocul să rămână, pe tablă, doar cu piesele albe. Și, da, au avut și înțelepciunea să joace corect.