Poți

Nu-i spune că nu e în stare, că habar n-are, că e varză. Niciodată nu fă asta. Încrederea copilului în el însuși se cultivă de timpuriu, iar acesta este exact rolul tău, părinte.

În fiecare pas făcut în educația celui mic trebuie avută în vedere o întrebare-cheie: „Ce fel de adult formez eu?”. Răspunzându-ți, permanent, la asta, vei ști exact ce anume să-l înveți, cum să reacționezi față de el în anumite situații, ce îl lași să înțeleagă din atitudinea ta. Pentru că va absorbi tot, precum un burete. Nici nu-ți închipui ce chestii de finețe comportamentală observă la tine și îi vor rămâne în cap.

Dacă te preocupă în mod real ce fel de om lași în urma ta pe lumea asta, îți vei găsi imediat răbdarea să-l ajuți să devină potrivit modelului de adult pe care ți-l proiectezi în minte.

De încredere în forțele proprii e nevoie în toate momentele vieții noastre, fie că vorbim despre examene școlare, interviuri pentru angajare, păstrarea unui job… și iubirea, nu-i așa?, cere, adeseori, încredere în noi.

Crește-l stăpân pe el, e musai! Va avea multă nevoie de asta. E-adevărat, acum e mic și-ți vine să-l cocoloșești, ododododo. Nu i-ai mai da drumul la mânuță, iar în clasa I mai că ai vrea să-i devii coleg de bancă, dacă te-ar primi careva. Cea mai tare fază am auzit-o printr-a VIII-a, când un părinte mergea cu mașina în urma autocarului cu care călătorea, spre tabără, copilașul-adolescent. What? Nu-i cam mult?

Învață-l semeț. Nu sfidător, nu, ci încrezător în el. Să aibă puterea să deschidă orice ușă, apăsând clanța cu mâna lui. Bazându-se pe el însuși.

Încrederea în sine se construiește în timp, pas cu pas. Începând de la acel „Nu pot” pe care îl spune copilul atunci când nu reușește să îmbine piesele unui lego. Trebuie să fii atent la ce cuvinte rostește, chiar și-atunci când se joacă singur, în colțișorul lui. E perfect dacă intervii și-l ajuți, nelăsând acel „nu pot” să-i rămână în gând… combate-l, imediat, cu „Sigur că poți, iubire, doar că trebuie să fii un pic mai atent, să le potrivești perfect”. Astfel, va înțelege că lipsa răbdării era, de fapt, cauza neputinței lui.

Poți, copile, poți. Iar eu sunt aici să te învăț că, pentru a reuși, îți mai trebuie un strop de răbdare, puțină atenție în plus și mai multă voință.

Un comentariu la „Poți”

  1. Asa este,Madalina!Eu asa mi-am educat baietii.Cel mic era mai alintat si avea mereu nevoie de o incurajare in plus ,de o motivatie mai speciala si mereu ii spuneam:Ovidiu, tu esti un copil extraordinar de inteligent si nu cred ca ar fi ok sa te depaseasca vreun coleg,tu ai un potential superior si ar fi rusinos..si am reusit :ambii au fost primii oriunde au mers,sunt o mama fericita!

    Răspunde

Lasă un răspuns la nela toderita Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: