Dacă atunci când copilul te va întreba de ce să facă sau să nu facă ceva, îi vei tot răspunde: „Pentru că așa spun eu!”, fii sigur că vei strica, pe termen lung, cel puțin trei lucruri esențiale: încrederea lui în forțele proprii, maniera în care va lua decizii pentru el însuși și atitudinea pe care o va avea, mai târziu, în relații.
Adesea, le dăm replici copiilor, în felul acesta, pentru că suntem apăsați de toate grijile și treburile zilnice… și aproape că nu mai avem răbdare cu ei. Când, de fapt, ei ar trebui să fie prioritatea noastră numărul unu.
Copiii sunt aduși de noi în lumea asta, vin neștiutori, sunt avizi să învețe, sunt curioși, absorb ca un burete… iar ca să înțeleagă un „de ce?”, trebuie să li se explice. Și, da, ca să facem asta, e musai să le alocăm timp. Cu asta începem. Cu timp suplimentar. Așa cum mergem la serviciu și petrecem acolo niște ore, tot așa trebuie să fim atenți cum ne facem și „job-ul” de părinți.
Și mai e musai un lucru. Să înțelegem ce rol uriaș jucăm în viața copiilor noștri. Să-i vedem ca pe o lucrare de artă, ca pe oameni pe care noi îi formăm, îi construim. E esențial să ne pese de asta, de ce fel oameni trimitem, într-o zi, în lume…
Abordarea „Pentru că așa spun eu!” e toxică, doar îl ușurează pe părinte de a da copilului explicații suplimentare pe loc. E un fel de „Eu decid. Haide, pa!, dispari!”. Dar pe termen lung? Pe termen lung, așa va face și el. Nu va avea habar cum să ia decizii, nu va ști că înaintea unei decizii trebuie să-și facă o analiză, va avea o atitudine instinctuală, nu rațională, va rosti aceeași propoziție („Pentru că așa spun eu!”) în relația lui de cuplu, iar asta, cu siguranță, îl va afecta… Păi, cine stă cu el, dacă nu e dispus la dialog? Deci, unde-i beneficiul lui, pe termen lung, în expresia noastră? Niciunde.
Aveți răbare cu ei, explicați-le. Încet-încet, dați-le lor „povara” deciziei care-i privește. Așa vor înțelege, de timpuriu, că orice hotărâre pe care o iau are o consecință, iar asta îi va responsabiliza pe viitor.
E atât de fină granița dintre un limbaj dur / tranșant și unul nonviolent, putem ajunge la exact același rezultat cu copilul (să facă sau să nu facă un anume lucru), doar cu un pic de răbdare în plus.
- Uite, dacă aș fi în locul tău, eu aș face așa… (și îi dați argumentele pentru care încinați spre o anume decizie). Tu cum vezi lucrurile?
- Păi, eu aș vrea să fac altfel, va zice el.
- Ok, interesant. De ce, cu ce crezi că te ajută asta?
- Ăăă… Păi…
Dialog.
Răbdare, dialog, analiză. Învățați-l ca orice decide să aibă, înainte, un „de ce?”. Îi va fi de mare folos.
#photo by Timon [email protected]