Explică-i, explică-i orice, ai răbdare cu copilul. Vorbește-i, ascultă-l!
Nu pot uita replica unui… îh, să-i zic tată, care într-un moment în care fetița lui îi tot punea întrebări faine, așa cum pun copiii, a lăsat baltă discuția și i-a spus soției, foarte nemulțumit:
– Păi, fata asta a noastră e proastă rău! Nu știe nimic.
Doamne! Uiți că are 4 ani? De unde să știe, dacă nu-i explici? Fuga asta de răspunderea că ai în grijă un om, lipsa răbdării, trimisul copilului în camera lui, „să stea cuminte” și „se joace frumos”, în timp ce tu, adult, îi dai ignore și-ți vezi de-ale tale, e cumplită. Cumplită, pentru copil. Nani, papa, caca. Oare la atât se reduce prezența copilului în viața ta?
Da, înțeleg, poate și tu ai fost tratat aiurea în vremea prunciei tale. Cam așa erau vremurile pe-atunci, destul de rigide, de acord. Dar azi? Azi? Azi! Tu ești adultul, ești tu omul mare ce are în grijă un om mic. Hai, nu fă la fel! Nu fi adult doar în buletin.
Perioada „ata te-i?” (asta ce-i) și apoi cea a „de ce”-urilor, mi s-au părut fantastice, m-au uns pe suflet. Doamne, cât de frumos e să-ți ții în brațe copilul și să-i răspunzi la cele mai năstrușnice întrebări: „Mama? Da` Nuna aie bec?” (Luna are bec?)…
Ce misiune extraordinară avem, ca părinți! Să plantăm în copilul nostru tot ce cunoaștem noi despre Lume… din tot ce-am acumulat în viață, până la venirea lui, să analizăm, să extragem ce îi este benefic și să-i dăruim… Învățați să-i dăruiți! Și, peste timp, vă veți bucura de omul pe care l-ați crescut.
Când îți privești Copilul ca pe un dar divin, ca pe cel mai frumos cadou al vieții tale, vei simți să-i dai și tu înapoi răbdare, atenție, implicare, sprijin. Iubire.
photo by Marisa Howenstine @unsplash