Am avut grijă, întotdeauna, să-l învățăm ca, într-o situație pe care o simte critică, să nu se panicheze.
Să nu se sperie, să nu se blocheze mental acolo, să nu vadă totul în negru, ci să aibă imaginea de ansamblu și să știe cum să caute ancorele, ieșirile cu soluții.
Învățându-l asta, îi faci un mare cadou emotional copilului tău, pentru când va deveni adult.
Cei mici n-au răbdare dacă le ții teorii… cu monologul, nu le captezi atentia. Așa că trebuie să transpui în joacă tot ceea ce vrei să-i înveți.
– Wow, mâine mergeți în excursie! Uite, banii de buzunar ți-i punem în mai multe locuri, și în geacă, la îndemână, dar și în rucsac. E posibil să-i pierzi pe unii, dar îți rămân ceilalți și poți plăti, cu ei, intrările la muzee, papa sau ce vrei să-ți cumperi pe drum. Ok?
– Ăăă, da.
– Dar… ia hai să ne imaginăm că nu ești atent și pleacă autocarul fără tine.
– Aoleeeeu…, nuuu, zice, acoperindu-și fața cu mânuțele.
– Nu te speria, să zicem că se poate întâmpla. Așa e jocul ăsta, ne imaginăm și ne gândim cum procedăm, nu?
– Și dacă pleacă fără mine, ce fac?
– În niciun caz, nu te sperii și nu plângi. De ce să te sperii? Doar tu ești băiat descurcăreț, nu-i așa, mami? Fii atent, în buzunărelul ăla secret de la pantaloni îți pun nr. de telefon al meu și pe cel al doamnei învățătoare. Ce-ți mai rămâne de făcut?
– Vă suuun! – zice, plin de satisfacție.
– Perfect! Dar… dacă fix atunci nu mai ai baterie la telefon, că, na, e posibil și așa ceva…
La care el:
– Doar ăsta e jocul, ne imaginăm…
– Exact! Dacă nu ai de pe ce să suni, indicat ar fi să cauți un magazin cu o denumire care să-ți sune cunoscut, intri acolo și rogi pe un vânzător să sune la numerele pe care ți le-am dat.
– Da, ca să nu intru în vorbă, pe stradă, cu cine știe ce ciudat… completează el, mândru că a ținut minte o discuție anterioară similară.
A fost în excursia cu pricina. Nu a pierdut nici autocarul, nici portofelul, nici telefonul nu i-a rămas fără baterie. Însă… însă, în orice secundă era pregătit să se adapteze unei situații pe care ar fi considerat-o critică.
După patru – cinci astfel de discuții, atunci când li s-a ivit prilejul, ajunsese să vină el cu soluții în timpul jocului. Imediat găsea repere, se orienta spre o rezolvare benefică, vedea mult mai departe decât punctul critic în care s-ar fi aflat. Și nu i-a mai fost frică, nu a mai început propozițiile cu „Aoleu!”. A, și a mai priceput un lucru: că e nevoie, uneori, și de niscaiva măsuri prevăzătoare, pentru a diminua riscul de a ajunge într-o situație critică.
Învață-l de mic să nu se sperie, să nu se blocheze mental într-o situație grea, să nu vadă totul în negru, ci să aibă imaginea de ansamblu și să știe cum să caute ancorele, ieșirile pline cu soluții.
Predându-i lecția asta, îi faci un mare cadou emotional copilului tău, pentru când va deveni adult.