Ferește-l, ferește-l cât poți de un mediu toxic, în care nu trece zi fără scandal, jigniri sau reproșuri și în care liniștea din casă este o absolută excepție. Ferește-l cât de repede poți! Ia-l de acolo, salvează-l. Ești părinte, ai datoria asta.
Dacă vrei să faci din copilul tău un adult senin, stăpân pe el, încrezător și curajos în fața vieții, scoate-l imediat din mediul acela abuziv. Dacă îți închipui că nu vede, nu simte sau nu e afectat, oh, cât de tare te înșeli!
Nu-i faci un bine copilului dacă rămâi într-o relație toxică. Nici ție nu-ți faci. Puștiul tău merită ca, înainte de a adormi, să audă povești, să fie alintat, mângâiat și iubit. Nu să-și pună mâinile la urechi, fredonându-și singur un cântec de leagăn… doar să nu mai audă scandal… Poate tu nu-l vezi, dar eu te asigur că asta face.
Când în casă apare miros de divorț, copilul este primul care trebuie protejat și ultimul care trebuie să simtă că părinții lui nu se mai înțeleg.
Nu ne demonstrăm furia, orgoliul sau dicționarul cu jigniri în fața copilului. Niciodată nu îl facem spectator al certurilor noastre! Nu căutăm în copil un aliat în conflictul dintre noi, părinții lui. Niciodată!
Asta, dacă ne dorim un copil sănătos la minte și la suflet. Dacă nu, dați-i înainte așa! Săriți și la bătaie în fața copilului, măcar să-i rezolvați psihicul de tot…
Câtă vreme partenerul nostru e un om cu care mai putem comunica, discutăm cu el și, dacă ne mai dorim, încercăm să reconstruim relația. Pe cât posibil, lucrul acesta trebuie făcut departe de ochii celui mic, tensiunea dintre adulți trebuie ținută la mare-mare distanță de copil. În prezența lui, zâmbim… chiar dacă sufletul ne e amar, chiar dacă fugim la baie și plângem în pumni după căsnicia care ne e pe ducă…
Iar când devine clar că relația nu mai are niciun viitor, abia atunci vorbim cu copilul. Cum o facem? Împreună. Noi doi, părinții lui. Amândoi ne asumăm situația asta, fix așa cum am știut să nimerim, tot amândoi și de mânuță, treptele Stării Civile.
Nu ne învinovățim reciproc sub ochii celui mic, nu îi spunem că mama îl dă afară din casă pe tata, că tata e vinovat sau că mama și-a găsit pe unul, ori mai știu eu ce… Nu, niciodată nu facem asta, dacă ne iubim copilul și ni-l dorim sănătos la minte și la suflet.
Cum îi dăm vestea divorțului?
Căutând, permanent, să fie cât mai puțin afectat… Luându-l în brațe, amândoi, vorbind la plural (Mami și tati simt, mami și tati cred că e mai bine, mami și tati s-au tot gândit, mami și tati te iubesc), glumind (Uite, de exemplu, vei primi, de-acum, două cadouri de Crăciun), încurajându-l (Ai încredere în noi? N-o să te dezamăgim! Va fi bine…), dându-i exemple (Mai știi că erai prieten bun cu Vlăduț, iar la un moment dat nu v-ați mai jucat amândoi? Tot cam așa este și cu noi, oamenii mari…), asigurându-l că vă va avea în preajmă permanent (Iar tati se va muta într-o casă în care vei merge de câte ori ai chef, tu decizi asta… și seara vă veți distra numai voi, ca băieții)…
Și, de-acum încolo, vă asigur că hopul discuției e aproape trecut, iar dialogul îl va conduce el, punând milioane de întrebări despre cum va fi de azi înainte viața lui.
Vei fi iubit de o sută de ori mai tare… de aici vin toate răspunsurile.