Închide ochii. Nu trișa, închide-i.
Acum ești mic / mică, pe la 6-7 ani. Te joci pe covor, la televizor se aud desene animate… ești fericit cu ce-i în jurul tău… dar, parcă, tare ți-ar dori un tractoraș galben, cum are Dragoș, sau o păpușă cu rochie roșie și paiete, ca a Mariei.
Te ridici și mergi spre mami, să-i spui să-ți cumpere… Mama îți face griș cu lapte bun, abia aștepți să papi. Când te vede cât de vesel vii spre ea, zâmbește.
Auzi cheia în ușă. Vine tata! Vai, oare unde să te-ascunzi? Vor fi, iar, țipete. Mama va plânge. Oare din ce sunt făcute lacrimile? Când sunt multe-multe, înțeapă obrajii? Nu vrei s-o mai vezi pe mama așa. Ți-e frică. Tata va avea iar vocea aceea urâtă, care te sperie. Cu tine nu a vorbit așa niciodată, numai cu ea, cu mami. Când vei fi mare, vei putea țipa și tu la fel de tare? Ți-e frică. Se vor împinge unul pe altul, se vor trage de haine. O va lovi pe mama, din nou. Se vor trânti lucruri. Se vor împiedica de tine, tu nu contezi atunci. Doar ei contează. Și cearta lor.
Strângi cățelușul de pluș din mânuța dreaptă. Tu vrei tractorașul galben. Sau păpușa. Și liniște. Și iubire. Oare ei te iubesc? Amândoi? Fiecare îți zice că da, dar… parcă niciunul nu vrea să fie liniște. De ce nu face mama ceva? Vrei să scapi! De-ar veni bunica! Și ea știe să facă griș cu lapte și să spună povești. Însă, aduce liniște întotdeauna.
Dacă părinții aflați în prag de divorț sau în plin proces s-ar gândi o secundă la cum vede copilul cearta din casă, la ce simte cel mic, cu siguranță ar reconsidera sensul expresiei „dar eu îmi iubesc copilul”.
Însă, pentru a putea reuși asta, chiar e nevoie să Îl Iubești cu adevărat.