Știu bine că ți-e drag tare, dar lasă copilul să se desprindă, încet, de tine. Orice formă de dependență, inclusiv cea sufletească, nu e benefică.
Am cunoscut pe cineva care, la orice examen pe care l-a susținut, a mers însoțit de tatăl său. Spune că asta i-a dat siguranță în acele momente. În același timp, recunoaște că astăzi, când acel tată nu mai e, se simte incomplet, a devenit foarte nesigur pe deciziile lui și privește cu reticență tot ce viața îi aduce nou.
Sentimentul de încredere în propriile forțe, conștientizarea că cel mai sigur aliat al lui, toată viața, va fi el însuși, sunt daruri pe care suntem datori să le facem copiilor noștri.
O, da, am fost o mamă care și-a cocoloșit băiatul. Tare mi l-am dorit, iar atunci când a apărut, am început să-l sufoc cu iubire. Îl priveam, la început, ca pe o parte din mine, Inima mea externă.
De ziua lui, când a împlinit 5 ani, era nerăbdător să-și primească musafirii, fetițe și băieți de aceeași vârstă. Mă tot întreba cât mai durează până îi vin prietenii…
A rupt o floricică mov, mică-mică, mi-a întins-o și a zis:
– Uite, mama, îți place floarea asta?
Eu, topită de emoție, în fața unui astfel de gest:
– Daaaa!
– E frumoasă? E cea mai frumoasă floare din lume?
– Da, e splendidă! Cea mai frumoasă.
– E pentru Alessia! I-o dau când vine.
Oh, în clipa aceea am înțeles, cu toată ființa mea, că El este altcineva decât mine, nu e simpla mea prelungire, nici Inima mea externă. El e… El.
Am priceput, atunci, că așteptările lui erau altele decât ale mele, că sentimentele lui erau îndreptate spre oameni la care eu nu mă gândeam, că era dispus că facă eforturi pentru a intra în grațiile fetiței pe care o îndrăgea… iar Inima Lui bătea și în altă direcție decât a mea.
Floarea nu era pentru mine.
Așadar, copilul meu are propria viață, propriile simțiri, propriile motive pentru care acționează, propriile speranțe. Iar rolul meu? E acela de a nu-l ține captiv emoțional.
De-atunci… l-am consultat, permanent, în toate discuțiile în care vârsta îi permitea să fie implicat, i-am ascultat întotdeauna opinia, i-am oferit argumente în sprijinul sau contra ideii pe care o avea, l-am învățat cum se procesează variantele înaintea luării unei hotărâri și i-am predat lecția încrederii în capacitatea lui de a decide.
Mulțumesc, Alessia!